Cel mai sarac presedinte din lume José Mujica

Fostul preşedinte al Uruguayului, Jose Mujica, considerat „cel mai sărac şef de stat din lume, a uimit în nenumărate rânduri prin francheţea sa la nivel de discurs, precum şi prin politicile sale sociale.

„Este important să traieşti în conformitate cu modul în care gândeşti. Fii tu însuţi şi nu încerca să impui opiniile tale celorlalţi. Eu nu mă aştept ca alţii să trăiasca la fel ca mine. Vreau să respect libertatea celorlalţi, dar în aceeaşi măsura vreau să îmi apăr libertatea mea. Şi asta vine odată cu puterea şi curajul de a spune ceea ce gândeşti, chiar dacă ceilalţi nu îţi împărtăşesc părerea.”

Va invitam sa urmariti Interviu preluat din documentarul “Humans” al fostului presedinte José Mujica

Fostul Presedinte al Uruguayului José Mujica from Constiinta Colectiva on Vimeo.

Fostul Presedinte al Uruguayului José MujicaPreşedintele Uruguayului, Jose Mujica, considerat „cel mai sărac şef de stat din lume, a uimit în nenumărate rânduri prin francheţea sa la nivel de discurs, precum şi prin politicile sale sociale.„Este important să traieşti în conformitate cu modul în care gândeşti. Fii tu însuţi şi nu încerca să impui opiniile tale celorlalţi. Eu nu mă aştept ca alţii să trăiasca la fel ca mine. Vreau să respect libertatea celorlalţi, dar în aceeaşi măsura vreau să îmi apăr libertatea mea. Şi asta vine odată cu puterea şi curajul de a spune ceea ce gândeşti, chiar dacă ceilalţi nu îţi împărtăşesc părerea.”Interviu preluat din documentarul “Humans”

Posted by Constiinta Colectiva on Monday, January 11, 2016

Credem in libera circulatie a informatiei si dorim sa impartasim tot ceea ce are potentialul de a inspira si ajuta evolutia atat individuala, cat si colectiva. Daca proiectul nostru va inspira si simtiti ca aveti un mesaj de transmis, puteti sa ne trimiteti articolele voastre, folosind sectiunea de “CONTACT”, din meniul principal.

Daca v-a placut acest articol si doriti sa il introduceti pe pagina sau blogul dumneavoastra, sunteti incurajati sa o faceti prin simpla citare si crearea unei legaturi spre adresa acestui site.

De asemenea, acest proiect doreste sa se autosustina, iar sprijinul in acest sens este mereu binevenit. Orice contributie este apreciata cu mult drag, ajutandu-ne sa ne dezvoltam viziunea. Va multumim!

Comments

comments

3 Comments:

  1. Unde se poate vedea interviul integral?

  2. Ati gasit un lucru foarte impresionant. Este realizat cu ceva timp in urma insa este extraordinar. Ideile debitate acolo, desi simple apartin de filosofia bunului simt. Mi-a placut tare mult

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.